Marea zi a lui THOMAS
20 iunie 2026
Botez • Moț • Prima Aniversare
El aduce farmecul.
Voi aduceți voia bună.
O zi, trei motive de sărbătoare și o mulțime de oameni dragi.
THOMAS
Marea zi a lui
Povestea mea a început cu un zâmbet.
Apoi am apărut eu, Thomas.
În primul meu an, fără multă vorbărie,
le-am adus lui mami și tati multă bucurie.
Le-am dat zâmbete, emoții și brațe pline,
iar ei mi-au dat o lume întreagă numai bine.
Nopți mai scurte? Da, se poate,
dar și amintiri frumoase cât pentru toate.
Iar când mă privesc zâmbind frumos,
se-aude des: „uite-l, mă, cât e de frumos!”
Acum, că am crescut, după părerea mea,
am pregătit o zi mare, chiar ziua mea.
Pe 20 iunie, cu drag și încântare,
vă chem la botez, moț și prima aniversare.
Eu vin cu farmecul, că asta mi-i meseria,
mami și tati vin cu emoția.
Nașii vin cu dragul și binecuvântarea,
moașa din Oltenia vine cu tradiția și sărbătoarea.
Capitolele zilei
Programul unei celebrări pline de iubire
11:30
Taina Sfântului Botez
Primul pas simbolic în viața lui Thomas, într-un cadru liniștit și plin de lumină.
13:30
Tradiția Moțului
Momentul vesel al tăierii moțului și alegerea obiectelor de pe tăviță, un prilej de zâmbete.
14:30
Prima Aniversare & Tortul
Suflăm în prima lumânare și sărbătorim primul an magic de când Thomas ne-a schimbat viața.
În continuare
Petrecere și Voie Bună
O seară relaxată cu muzică, povești și amintiri create împreună cu toți oamenii dragi.
Locații
Biserica
Slujba de creștinare va avea loc la Biserica Sfântul Nicolae, un loc liniștit unde Thomas va primi binecuvântarea înconjurat de familie.
Petrecerea
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună la Restaurantul Forest Garden, un spațiu primitor unde voia bună și poveștile vor prinde viață.
Ținută
Dress Code
Vă invităm să purtați culori calde, naturale, inspirate de pădure. O ținută elegantă, dar relaxată, este ideală pentru a ne bucura împreună de această zi.
Gânduri bune
Cadouri
Prezența voastră este cel mai de preț cadou. Dacă doriți totuși să marcați momentul, vă sugerăm cadouri opționale care să-i rămână amintire lui Thomas.
Familie
Copii
Cei mici sunt mai mult decât bineveniți! Am pregătit colțuri de joacă și suprize pentru a ne asigura că este o zi magică pentru toți membrii familiei.
Confirmă participarea
Vă așteptăm cu drag să scriem împreună primele capitole din povestea lui Thomas. Vă rugăm să confirmați prezența până la data de 1 iunie 2026.
Contact Roxana Vlad
0737 971 445 • roxana.vlad@example.ro